Șeful DSU, Raed Arafat, susține că oamenii care nu cred în Covid-19 și sunt adepții teoriilor conspirației ar trebui să înțeleagă că pentru a fi valabile aceste teorii, asta ar însemna ca rușii, americanii și chinezii să se fi înțeles și să acționeze împreună, ceea ce este foarte greu de crezut.
”Oamenii la cât au auzit și la cât au văzut și la câte teorii de conspirații au văzut, care toate pun sub semnul întrebării tot ce se face, sunt mulți care pun semne de întrebare legitime, dar semne de întrebare sunt induse și mulți dintre ei cred deja aceste teorii, că nu e Covid și că noi exagerăm, că de fapt e o conspirație a lui Bill Gates, că e a nu știu cui. Eu repet pentru ei care nu m-au auzit zicând: dacă e o conspirație, să înțeleagă lumea că s-a întâmplat un lucru extraordinar! Lumea, toate puterile s-au înțeles pe un lucru. Asta înseamnă că a stat americanul, cu rusul, cu chinezul, cu japonezul, cu Europa, cu toată lumea și au făcut o conspirație împotriva populațiilor proprii. Nu a fost așa ceva”, a spus Raed Arafat, la Digi24.





