Arcelor Mittal opreşte pentru două luni activitatea de la Hunedoara şi Iaşi
Publicat la 12.11.2008, 08:02:37
Peste o mie de salariaţi de la combinatul Arcelor Mittal Hunedoara nu vor lucra în următoarele două luni, pe fondul scăderii puternice a comenzilor. Salariaţii vor fi trimişi prin rotaţie în concediu, iar în decembrie, vor fi în şomaj tehnic.
"Suntem conştienţi că situaţia este foarte grea, că depindem de comenzi. Avem o promisiune fermă, în care eu cred, că nu vor fi disponibilizări până la sfârşitul anului", a declarat Petru Vaidoş, preşedintele sindicatului Siderurgistul Hunedoara.
Măsuri similare au fost luate şi la Arcelor Mittal Iaşi. Potrivit sindicatelor, 40% din cei 650 de angajaţi au fost trimişi în şomaj tehnic încă din data de 15 octombrie, prin rotaţie, în timp ce restul angajaţilor va sta fiecare câte zece zile acasă pe parcursul lunii noiembrie. Din cele trei secţii ale unităţii ieşene, doar una funcţionează integral, iar o altă secţie parţial.
O situaţie similară este şi la combinatul din Galaţi unde conducerea a decis reducerea la jumătate a producţiei, pe fondul scăderii cererii. Potrivit conducerii Arcelor Mittal Hunedoara, siderurgiştii îşi vor relua lucrul în ianuarie anul viitor, iar producţia ar putea creşte în al doilea trimestru, evident în funcţie de evoluţia pieţei internaţionale.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
