money.ro
Actualitatemoney.ro

ArcelorMittal anunţă o creştere cu 31% a profitului pe primul semestru

Publicat la 30.07.2008, 07:07:10

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
ArcelorMittal anunţă o creştere cu 31% a profitului pe primul semestru

Cel mai mare grup siderurgic la nivel mondial, ArcelorMittal, a anunţat o creştere cu 31% a vânzărilor pe primul semestru al acestui an, comprataiv cu aceeaşi perioadă a anului trecut, şi tot cu 31% a profitului net. Astfel, valoarea profitului din primul semestru a ajuns la 8,2 miliarde de dolari (5,3 miliarde de euro), iar cea a vânzărilor la 67,6 miliarde de dolari. Totodată, grupul a anunţat o creştere a livrărilor de la 55,7 milioane de tone la 59 de milioane.

Profitul net a cunoscut efectiv o dublare pe cel de-al doilea trimestru, la 5,84 miliarde de dolari, faţă de 2,72 miliarde, iar asta în condiţiile în care analiştii se aşteptau la o cifră de 4,11 miliarde de dolari.

Această creştere spectaculoasă a rezultatelor ArcelorMittal survine pe fondul creşterii preţului la minereul de fier cu aproape 66% de la începutul anului, dar şi în condiţiile în care, spun specialiştii, lumea se apropie de o primă criză a minereului de fier.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite