Potrivit lui George Tiber, liderul sindicatului Solidaritatea de pe platforma galateana, unitatea se pregateste pentru o restrangere temporara a activitatii, in urma scaderii cererii pentru anumite produse pe piata externa. “Productia la anumite produse, in special la cele din fonta, otel si laminate, va fi redusa cam cu 50% pentru o perioada, pentru ca a scazut cererea si nu se produce pe stoc”, a declarat Tiber la finele saptamanii trecute, citat de NewsIn. Potrivit sursei citate, managementul a cerut angajatilor sa fie pregatiti pentru o asemenea decizie, in conditiile in care, in lipsa cererii, multe comenzi de produse finite au fost deja anulate. “...In general, la otelarii, din doua turnari va merge una. La furnale, daca criza se va intensifica, vom functiona cu doua furnale din patru, cate sunt functionale. La laminoare depinde de cerere”, a explicat Tiber. Potrivit acestuia, simultan cu reducerea activitatii, se pregateste suspendarea contractelor cu majoritatea subcontractorilor. “Ca masura de preintampinare a socului asta, se preconizeaza ca 75-80% dintre firmele terte sa fie scoase in afara”, a spus liderul sindical. In cazul renuntarii la subcontractori, lucrarile ar putea fi preluate de angajatii ArcelorMittal Galati, ale caror sectii vor fi inchise temporar. “Daca se va reduce productia, vor fi oameni de-ai nostri disponibili, iar ca sa nu ii dam afara, ii folosim pentru reparatiile si reviziile de care avem nevoie”, a explicat Tiber.
Oficialii companiei nu neaga posibilitatea de a restrange activitatea si de a decala perioada de reparatii capitale, pe fondul reculului de care se pregateste economia europeana. Practic, sustin surse din domeniu, in timp ce consumatorii finali consuma din stocurile de materie prima, traderii din siderurgie asteapta o stabilizare a pietei, pentru a nu se angaja acum in credite mult mai scumpe, pe care sa le utilizeze pentru a plati produsele furnizate de otelarii. Prin reducerea productiei, otelariile evita imobilizarea de fonduri. Saptamana trecuta, Lakshmi Mittal, presedintele grupului, a confirmat tintele de profit, atat pentru trimestrul al treilea, cat si pentru a doua jumatate a anului, in ciuda incetinirii ritmului de crestere economica globala. “In ciuda crizei financiare curente, a incetinirii economiei chineze si a tranzactiilor care au loc pe piata otelului, noi ne asteptam la o imbunatatire a profitului in a doua jumatate a anului”, a declarat Mittal. Analistii chestionati de agentiile internationale vorbesc insa de un recul in viitorul apropiat si pentru acest sector. Dupa ce a parut imuna la incetinirea economiei globale din prima jumatate a anului, industria otelului, o piata de 700 mld. dolari, incepe sa resimta socul. Liderul global ArcelorMittal controleaza, in Romania, combinatele siderurgice de la Galati si Hunedoara, producatorii de tevi de la Roman si Iasi, operatorul portuar Romportmet Galati si societatea ArcelorMittal Construction. Potrivit datelor financiare date publicitatii de Ministerul Economiei si Finantelor, ArcelorMittal a fost, in 2007, a saptea cea mai profitabila companie care opereaza in piata locala, driverul afacerilor fiind combinatul de la Galati. La nivel global, ArcelorMittal desfasoara operatiuni in 30 de state si are peste 330.000 de angajati. Anul acesta, gigantul siderurgic a antamat sau finalizat numeroase achizitii la nivel mondial, pentru o integrare pe verticala si un mai bun control al costurilor.



