ArcelorMittal reduce producţia în mai multe uzine din Europa, pe fondul crizei din sectorul auto
Publicat la 31.10.2008, 10:43:24
Reprezentanţii companiei nu prevăd " nicio disponibilizare din motive economice în următoarele două trimestre", a asigurat Michel Wurth, membru al consiliului director al ArcelorMittal.
Oprirea activităţii în furnale va duce la scăderi cu până la 30% ale producţiei în uzinele respective, nivel de două ori mai mare decât cel de 15% anunţat pentru producţia totală a grupului .
Pe fondul crizei economice mondiale, producătorul de automobile PSA Peugeot Citroen a anunţat că va efectua concediei în al patrulea trimestru al acestui an în majoritatea uzinelor de producţie din Europa, în timp ce concurentul Renault va opri producţia mai multor fabrici din Franţa pentru una sau două săptămâni.
Wurth a estimat o scădere a activităţii în al patrulea trimestru din 2008 şi în primul trimestru din 2009, pentru ca apoi să aibă loc o "revenire tehnică".
În România, compania deţine combinatele de la Hunedoara şi Galaţi, producătorii de ţevi din Roman şi Iaşi, precum şi operatorul portuar Romportmet Galaţi.
La mijlocul lui octombrie, ArcelorMittal Galaţi a început procesul de oprire a instalaţiilor din combinatul de la Galaţi, pe fondul scăderii comenzilor, şi estimează o reducere a producţiei cu 50%, cu revenire la nivelul normal cel mai devreme la sfârşitul lunii februarie 2009 şi cel mai târziu la finalul lui aprilie 2009.
În 2007, combinatul siderurgic de la Galaţi a realizat o producţie de 4,4 milioane de tone de oţel lichid, iar proznoza pentru anul în curs era de 4,6 milioane de tone, potrivit datelor furnizate de conducerea companiei.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
