Disponibilizările Arcelor Mittal în Statele Unite sunt cele mai mari din siderurgia americană, de la începutul crizei până în prezent. ArcelorMittal va concedia peste 2.400 de angajaţi, o măsură fără cale de întoarcere. Reducerile semnificative de personal sunt rezultatul direct al situaţiei economice internaţionale.
De curând, societatea a înaintat o serie de măsuri precum scăderea temporară cu 35% a producţiei, faţă de 15% cât au anunţat oficial reprezentanţii companiei. În septembrie, Arcelor Mittal anunţa lansarea unui program de reducere drastică a costurilor cu 4 miliarde de dolari în următorii cinci ani, însoţită încă de atunci de o serie de disponibilizări, dar şi de reducerea consumului de energie. Planul ar trebui să ducă la reducerea costurilor cu 30 de dolari pe tonă.
Grupul are în prezent peste 320 de mii de angajaţi în aproximativ 60 de ţări din întreaga lume. În prima jumătate a anului, compania a întrecut orice aşteptări şi a raportat un profit net în creştere cu 31%, până la 8,2 miliarde de dolari. De la achiziţia Arcelor, în iunie 2006, Mittal a raportat reduceri de costuri de 1,6 miliarde de dolari, creând astfel cel mai mare producător de oţel din lume, de trei ori mai mare decât competitorul său, Nippon Steel din Japonia.
Încă de la creare, Arcelor Mittal a urmărit o dezvoltare agresivă, având investiţii şi achiziţii multiple în ţările emergente, precum Senegal, India, Rusia si China şi în economiile dezvoltate.
ArcelorMittal va suprima 16% din efectivele din Statele Unite
Publicat la 25.11.2008, 17:09:17
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
