Compania a cumparat pachetul majoritar de actiuni al Argillon de la divizia grupului luxemburghez Demag, Ceramics Luxemburg, potrivit unui anunt al Argillon.
“Argillon este o companie puternica si solida, care are un potential semnificativ de crestere economica. Sunt convins ca sub conducerea noului proprietar, Johnson Matthey, viitorul companiei va fi unul stralucit”, a declarat Horst Heidsieck, presedinte al Consiliului de Administratie al Argillon, intr-un comunicat postat pe site-ul companiei.
Johnson Matthey este lider mondial in productia de catalizatori pentru controlul emisiilor vehiculelor, precum si in realizarea sistemelor de reducere a emisiilor de compusi volatili, rezultati in urma proceselor industriale. Firma este specializata in productia de catalizatori clasici si diesel, sisteme de control al poluarii, ingrediente farmaceutice, precum si in fabricarea si comercializarea metalelor pretioase.
Compania deruleaza activitati in 30 de tari si a realizat, anul trecut, venituri totale de 6,1 miliarde lire sterline.





