Dosarul a pornit de la o plângere a Societăţii Naţionale a Petrolului Petrom, din 2002, împotriva a nouă persoane, gestionari, lucrători comerciali şi a directorului comercial al Peco Sibiu din acea perioadă, Ion Ariton, care avea în subordinea sa pe şeful Depozitului, de asemenea cercetat în dosar, potrivit rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Petrom reclama faptul că, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, aceştia au produs societăţii un prejudiciu de 10 miliarde de lei. Unul dintre gestionari s-a sinucis înainte de finalizarea anchetei.
"În urma verificării acestor variante, precum şi a administrării tuturor probelor necesare lămuririi cauzei s-a constat că nu există indicii clare din care să rezulte că există o pagubă reală şi totodată, nu există o legătură de cauzalitate între modul în care învinuiţii şi-au desfăşurat atribuţiile de serviciu şi paguba produsă", se arată în ordonanţă. Citeşte articolul
Ariton, scos de sub urmărire în cazul Petrom din lipsă de probe. Dosarul a fost instrumentat de Kovesi
Publicat la 03.09.2010, 18:09:28
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
