Înainte de achiziționarea temutelor drone de atac turcești Bayraktar, Armata Română își trimite militarii la principala adunare a împătimiților de jocuri video.
Ministerul Apărării Naționale va avea un stand de mâine, la Bucharest Gaming Week, principalul eveniment de profil care are deja loc la Palatul Parlamentului.
Ministerul condus de fostul profesor de limba engleză Angel Tîlvăr se prezintă la evenimentul dedicat împătimiților de jocuri video cu simulatoare de zbor în VR (realitate virtuală), o replică a elicopterului IAR 316 B, arme individuale din dotare și ultimele sisteme de parașutare aflate deja în folosința militarilor.
În spiritul de luptă al armatei, militarii vor face face painting de camuflaj tinerilor ”războinici” care vor testa luptele din fotolii, în turnee de gaming precum ”CS:GO” ori ”Call of Duty” din cadrul evenimentului.

Armata Română arată ce poate la principalul festival al jucătorilor video
”Evenimentul central al Bucharest Gaming Week, cel mai aşteptat eveniment de gaming din România, se desfăşoară pe 12 şi 13 noiembrie la Palatul Parlamentului, iar invitaţii speciali ai acestei ediţii sunt militarii Armatei României. Atracţia standului Ministerului Apărării Naţionale o reprezintă trei simulatoare de zbor. Participanţii pot testa un simulator de zbor în realitate virtuală, o replică a elicopterului IAR 316 B, un model de antrenament produs de Industria Aeronautică Română. Cei prezenţi pot folosi simulatorul ELITE PI-135 pentru decolare, proceduri de zbor instrumental cu folosirea mijloacelor de radionavigaţie şi aterizare. Simulatorul DCS (Digital Combat Simulator) pentru zbor pentru avioanele IAK-52 şi F-16 va reda cu foarte mare acurateţe atât modelul dinamic de zbor cât şi funcţionarea sistemelor interne ale aeronavelor. Cei zece militari ai Forţelor Aeriene îi vor ghida pe participanţi pe tot parcursul experienţei lor cu simulatoarele”, este comunicatul organizatorilor Bucharest Gaming Week.




