"Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, Sorin Ioan, şi Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, au participat la ceremonia de începere a lucrărilor la Centrul de Luptă al Forţelor Terestre de la Cincu – un proiect sponsorizat cu un milion de dolari de Biroul pentru Cooperare în Domeniul Apărării din cadrul Ambasadei SUA. Centrul de Luptă al Forţelor Terestre reprezintă o construcţie de ultimă generaţie care oferă capacitate de antrenament combinat pentru diverse tipuri de arme. Proiectul construcţiei va fi folosit pentru modernizarea infrastructurii bazei de la Cincu", se arată într-un comunicat al Ambasadei SUA remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
Tot la Cincu, Ministrul Dobriţoiu, LTG Ioan şi Ambasadorul Gitenstein vor participa la ceremonia de tăiere a panglicii dispensarului din Cincu care oferă servicii medicale pentru aproximativ 3.000 de locuitori, informează sursa.


