Frankfurter Allgemeine Zeitung publică, în ediția de sâmbătă, un amplu articol critic la adresa președintelui Klaus Iohannis, căruia autorul, Michael Martens, îi dedică o pagină întreagă. ”Câștigătorul premiului Carol cel Mare, pe căi greșite”, se intitulează articolul din FAZ. ”Președintele României Johannis nu pare să se ferească să se apropie de adversarii săi corupți de ieri. Motivul este finanțarea de miliarde de euro de la Bruxelles?”, se întreabă autorul. Cele mai relevante fragmente din FAZ: Articolul citează pe larg opinii critice exprimate inclusiv de jurnalistul Cătălin Tolontan și fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu. Nota redacției: Președintele Klaus Iohannis a primit, sâmbătă, 2 octombrie, la Aachen, Germania, premiul Carol cel Mare. Potrivit organizatorilor, distincția a fost acordată pentru promovarea valorilor europene, a libertății și democrației, protecția minorităților și diversitatea culturală, dar și că ”a prestat un serviciu semnificativ în interesul statului de drept și al independenței sistemului judiciar”.
Sursa: FAZ