”Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F) şi-a asumat, începând cu jumătatea anului 2020, un obiectiv important referitor la accelerarea digitalizării activităţii instituţiei pentru a veni atât în sprijinul entităţilor din piaţă, cât şi al consumatorilor. Un prim proiect dezvoltat în acest sens este implementarea portalului de autorizări, un instrument online care facilitează procesul de autorizare pe piaţa financiară non-bancară. Astfel, persoanele şi entităţile care vor să depună un dosar în vederea autorizării nu mai sunt nevoite să se deplaseze la sediul Autorităţii, iar volumul de documentaţie letrică este diminuat. Prin implementarea acestui proiect au fost urmărite simplificarea şi eficientizarea tuturor activităţilor de autorizare derulate de către ASF”, arată ASF.
De asemenea, autoritatea a derulat un proiect pilot de testare a tehnologiei blockchain cu scopul îmbunătăţirii proceselor de lucru şi reducerii volumului de date şi informaţii prelucrate manual, în interacţiunea cu entităţile raportoare din piaţa de capital. În urma acestui demers, a fost constatat faptul că procesele de raportare şi colectare de date, existente la nivelul instituţiei, pot fi îmbunătăţite, digitalizate şi securizate cu succes folosind tehnologia blockchain.
Soluţia informatică dezvoltată are drept scop reformarea modului de lucru în cadrul ASF, reinventarea strategică a proceselor interne ale instituţiei, precum şi eficientizarea semnificativă a colaborării şi a comunicării inter-instituţionale.
”Accelerarea procesului de digitalizare la nivelul activităţii Autorităţii de Supraveghere Financiară reprezintă unul dintre obiectivele majore ale instituţiei. În secolul XXI nu mai putem fi eficienţi şi nu mai putem răspunde prompt nevoilor pieţei şi ale cetăţeanului dacă nu utilizăm tehnologia în tot ceea ce facem zi de zi. Digitalizarea îmbunătăţeşte substanţial procesele de lucru şi aduce beneficii cuantificabile pentru entităţile din piaţa financiară non-bancară şi pentru consumatori”, a declarat Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară.



