Asia şi Europa cer reformarea sistemului financiar
Publicat la 27.10.2008, 07:34:07
China, gazda summitului UE-Asia, doreşte o reglementare mai riguroasă a sistemului financiar pentru ca economia "virtuală" să nu aducă prejudicii economiei "reale". Vineri seara, cele 43 de ţări din Asia şi Europa au cerut printr-o declaraţie reforma profundă a sistemului monetar şi financiar şi un rol sporit al Fondului Monetar Internaţional. Premierul chienz Wen Jiabao a subliniat la conferinţa de presă organizată la încheierea summitului bianual al ASEM că măsurile luate pentru a face faţă crizei actuale nu sunt suficiente.
Franţa şi de altfel întreaga UE consideră că şi-au îndeplinit obiectivul de a ralia ţările asiatice în campania lor în favoarea unei reforme a sistemului financiar internaţional şi a unui "nou Bretton Woods", idee întâmpinată cu moderaţie de administraţia Bush. În 1944, in SUA, Conferinta de la Bretton Woods punea bazele unui nou sistem monetar mondial sub controlul SUA, centrat pe dolarul american.
Liderul francez Nicolas Sarkozy, care deţine preşedinţia Uniunii Europene, precum şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au afirmat că se aşteaptă la decizii concrete din partea summitului G-20 ce va avea loc la 15 noiembrie la Washington. G-20 cuprinde marile ţări industriale din G8 (SUA, Germania, Canada, Franţa, Italia, Japonia, Regatul Unit, Rusia), precum şi 11 mari ţări cu economia în plină dezvoltare, plus Uniunea Europeană.
Chiar dacă summitul celor 43 de ţări din Asia şi Europa (ASEM) a fost acaparat în mare măsură de criza financiară, şefii de stat sau de guvern de pe cele două continente au abordat şi alte teme - schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, securitatea energetică şi alimentară, conflictele regionale, prevenirea dezastrelor, coeziunea socială şi dialogul între civilizaţii.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
