Situaţia dificilă prin care trece economia afectează şi piaţa asigurărilor. Veniturile din investiţii vor fi diminuate în 2009, spune directorul Asirom, Boris Schneider. Asiguratorii care sunt dependenţi de industrii aflate în declin vor avea şi ei de suferit, însă nevoia de a vinde poliţe nu va duce la reduceri semnificative de preţ.
"Produsele noastre se situează deja la un preţ rezonabil. În nici un caz nu vom asista la promoţii de genul două poliţe la preţ de una. Revenind la criză, aş spune că cel mai rău va fi pentru companiile care au văndut poliţe de asigurare a riscului de credit. Noi nu avem un asemenea produs. Un viitor dificil vor avea şi asiguratorii care sunt dependenţi de industria leasingului şi industria auto," a precizat Boris Schneider, preşedinte directorat Asirom.
Piaţa asigurărilor de viaţă cunoaşte şi ea fluctuaţii asemenea celei imobiliare, cel două pieţe fiind corelate. Cele mai multe poliţe au fost cumpărate de solicitanţii de credite ipotecare, pentru care asigurarea de viaţă este obligatorie în cele mai multe cazuri. Statisticile depind în funcţie de companie: unii şi-au redus la jumătate volumul vânzărilor de astfel de produse în timp ce alţii raportează cifre mai dramatice. Luna trecută am vândut 30 de poliţe iar luna aceasta abia am vândut 6, spune un broker de asigurări de viaţă.
Asiguratorii dependenţi de industrii în declin vor avea un an greu în 2009
Publicat la 26.11.2008, 17:52:02
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
