Asitrans vrea o creºtere a primelor brute cu 50%
Publicat la 27.05.2007, 15:02:24
Compania de asigurări Asitrans ţinteşte pentru finele lui 2007 o creştere a primelor brute subscrise cu circa 50% faţă de 2006, până la 96 milioane lei. Asitrans a înregistrat în 2006 un volum al primelor brute subscrise de 66,4 milioane lei.
Creşterea din acest an este posibilă ca urmare a extinderii portofoliului de produse, a declarat pentru NewsIn directorul general Asitrans, Bogdan Stan. Potrivit lui Bogdan Stan, compania doreşte să atingă o creştere anuală de 30-40% începând din acest an, ca urmare a dezvoltării reţelei în ţară şi în Bucureşti, a lansării de noi produse şi a dezvoltării relaţiei cu brokerii de asigurări.
'La finalul acestui an intenţionăm să ajungem la circa 110 unităţi, de la 85 cât avem în prezent. În luna septembrie vom lansa un nou produs privind asigurările de sănătate şi unul CASCO în maximum două luni', a mai spus directorul general al companiei.
Ca strategie pentru România, Asitrans are un program de lansare de produse de asigurare adaptate la specificul familiei, gospodariei, atât pentru persoane fizice cât şi pentru persoane juridice.
'Până la sfârşitul anului dorim să ajungem la o cotă de piaţă de 1,7 %, iar pentru 2008 şi 2009 ne-am propus o dublare a acesteia faţă de 2006, până la 3-3,5% din piaţă. Pentru 2010 ţinta noastră este de 4-5% din piaţă', a precizat Stan.
În opinia lui, cele mai profitabile linii de asigurare pentru Asitrans, care nu practică asigurări de viaţă, ar fi asigurările non-auto (bunuri, raspunderi civile şi profesionale, turistice).
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
