Reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României (BNR) şi ai Asociaţiei Române a Băncilor au analizat, în şedinţa de miercuri 26 August, propunerea avansată de Mircea Geoană, Preşedintele Senatului, privind suspendarea, pentru un an, a plăţii ratelor de capital din creditele pe termen mediu şi lung acordate Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM). Acest proiect s-ar aplica asupra IMM-urilor care, la data solicitării suspendării, nu sunt incluse în categoria "îndoielnic" sau "pierdere".
În urma întâlnirii, s-a hotărât consultarea întregii comunităţi bancare şi efectuarea unor teste de impact pentru a verifica oportunitatea adoptării propunerii lui Geoană. De asemenea, "va fi stabilit volumul de restructurări de credite deja făcute în sistem pe principii identice sau asemănătoare cu cele propuse", conform comunicatului ARB.
Mircea Geoană a prezentat marţi o propunere de "suspendare pentru o perioadă de 12 luni a plăţii împrumutului principal către bănci pentru împrumutul pe termen mediu şi lung" precum şi "suspendarea pe o perioadă de la 6 până la 12 luni a împrumutului pentru operaţiuni legate de leasing".

Idee de business de la Geoană „made in Italy“: firmele mici şi mijlocii, scutite un an de la plata ratelor