Adunarea generală a Asociaţiilor Acţionarilor din Europa a aprobat vineri, la Bucureşti, proiectul unei posibile fuziuni a burselor de valori şi formarea de pieţe regionale şi trans-atlantice. În cadrul acestei adunări, au participat reprezentanţi ai asociaţiilor de acţionari din Suedia, Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Belgia, Marea Britanie şi România.
Potrivit declaraţiilor oficialilor români prezenţi la adunare, reprezentanţii acţionarilor au aprobat toate punctele aflate pe agenda zilei. Cea mai importantă decizie a fost crearea unei burse internaţionale. În cadrul adunării a fost aprobat şi programul organizaţiei pentru anul 2007. În decursul viitorului an, se va discuta admiterea în organizaţie, ca membru cu drepturi depline, a asociaţiilor acţionarilor din Irlanda, Slovenia, Slovacia, Ungaria şi Letonia.
Totodată reprezentanţii acţionarilor au decis şi apropierea de instituţiile bancare şi mai ales integrarea pieţelor financiare într-un sistem comun, care ar fi benefic pieţelor de capital. Nu în ultimul rând, reprezentanţii acţionarilor europeni au decis intensificarea procesului de lobby pe lângă Parlamentul European şi Comisia Europeană şi dezvoltarea cooperări între asociaţiile naţionale, colaborare care are drept scop asigurarea protecţiei micilor investitori. Asociaţia Acţionarilor din România militează pentru implementarea în România a Principiilor Conducerii Corporative, elaborate de OECD, în vederea dezvoltării pieţei de capital locale.

![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)



