”A fost desemnat câştigătorul pentru proiectarea şi construcţia variantei de ocolire Sighişoara. Ofertantul declarat câştigător este „ASOCIEREA S.C. CLEAN PREST ACTIV S.R.L – S.C. T DANCOR ROMCONSTRUCT S.R.L. – ILCI INSAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. – S.C. PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA S.R.L” care a depus o ofertă în valoare de 257.772.291,56 lei fără TVA”, anunţă CNAIR.
Durata de execuţie a contractului este de 38 luni (14 luni pentru proiectare şi 24 luni pentru execuţie). Perioada de garanţie oferită de antreprenor este de 60 de luni. Pentru această lucrare DRDP Braşov a primit în total 8 oferte.
După publicarea rezultatului în SICAP urmează o perioadă de 10 zile în care se pot depune contestaţii.
Varianta de ocolire Sighişoara este localizată în judeţul Mureş şi are o lungime de 13,057 km şi va avea câte o bandă pe sens. Traseul ocolitoarei se desprinde din DN13 la km 108+600 (kilometraj pe DN 13) în partea de est a municipiului, în apropierea localităţii Albeşti, după care se îndreaptă către nord-est revenind în DN 13 la km 123+120 (kilometraj pe DN 13) în apropierea localităţii Hetiur.

