Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale – ASPES – își exprimă îngrijorarea față de gravitatea situației economice și sociale în care se află în prezent România și atrage atenția actualilor decidenți politici asupra consecințelor negative pe termen lung pe care această situație le poate avea nu doar asupra stării națiunii române ci și asupra locului pe care România îl va avea în ierarhia economică europeană și mondială. ASPES consideră că România se afla deja într-un proces de decădere și destructurare a economiei care dacă nu va fi imediat oprit prin măsuri și politici economice eficiente și curajoase va plasa pe termen lung România în categoria țărilor slab dezvoltate ale Europei, la periferia pieței și complexului economic integrat al Uniunii Europene. Acest proces de decădere și destructurare economică este generat de efectele dezastruoase ale crizei energetice manifestată prin creșterea exponențială a costurilor energiei și absența unor politici pe termen scurt, mediu și lung de punere in valoare a potențialului energetic al României. Economia românească caracterizată printr-o structură insuficient modernizată, aparținând în mare parte stadiului manufacturier al revoluției industriale, are încă aspecte de energointensivitate ceea ce face ca ponderea costurilor energetice să fie mare în structura totală a costurilor de producție, ceea ce o face necompetitivă. Această situație explică reducerea producției sau chiar încetarea acesteia la un număr importat de unități industriale printre care se remarcă unități de cea mai mare importanță ale industriei românești cum sunt Azomureș și Alro Slatina. Anunțuri privind reducerea sau încetarea activității datorită incapacității suportării costurilor energiei au fost recent făcute și la nivelul industrie de panificație, a medicamentelor, a procesării produselor de carne și lactate. Doar la nivelul perioadei noiembrie-decembrie 2021, peste 20 de mii de IMM-uri și-au încetat activitatea datorită costurilor energetice. Consecințele în plan social sunt extrem de periculoase prin creșterea bruscă și necontrolată a șomajului ca și în planul echilibrării macro-structurale deoarece scăderea capacității de competitivitate a economiei va reduce puternic atributele de export, accentuând dezechilibrul balanței comerciale. Reducerea sau încetarea activității pe segmente importante ale industriei va afecta negativ capacitatea de colectare a veniturilor bugetare ceea ce va pune sub semnul întrebării posibilitatea respectării promisiunilor coaliției de guvernare relativ la protejarea categoriilor defavorizate prin creșterea veniturilor acestora ca și a programelor de investiții. Este clar că efectul creșterii atât de mari și abrupte a costurilor energetice nu poate fi suportat de actuala structură a economiei ceea ce face necesară conceperea și aplicarea imediată de către guvern a unei scheme de măsuri și politici economice care să salveze economia de la un evident proces de decădere și destructurare. În acest sens, ASPES cere guvernului: Totodată trebuie finalizată investiția hidroenergetică pe Jiu, ambele obiective energetice – Mintia și amenajarea hidro de pe Jiu prin producția lor vor contribui la reducerea importului de energie electrică. – Accelerarea procesului de extragere a gazului din Marea Neagră și finalizarea aspectelor juridice ale Legii Offshore   Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) este în poziția de a atrage în mod serios atenția guvernanților în ceea ce privește politicile economice pe termen scurt, mediu și lung, deoarece recent a finalizat o importantă analiză economică prin editarea unei cărți: „SĂ GÂNDIM DINCOLO DE AZI. MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC ÎN UE. ROMÂNIA-ORIZONT 2040”, care urmează să fie prezentată în perioada următoare într-un FORUM ECONOMIC NAȚIONAL, ca o contribuție la politica economico-socială a țării prevăzută în STRATEGIA NAȚIONALĂ PENTRU DEZVOLTAREA DURABILĂ a ROMÂNIEI – AGENDA ONU 2030.