Potrivit ultimelor raportări, până acum peste 74 la sută dintre persoanele eligibile au semnat un contract. Cei care nu se înscriu nici astăzi vor fi distribuiţi aleatoriu către o societate care le va gestiona contribuţiile la fondul de pensii.
Pensiile din pilonul II sunt obligatorii pentru salariaţii sub 35 de ani şi opţionale pentru cei între 35 şi 45 de ani. Procedura de aderare iniţială la fondurile de pensii administrate privat a început pe 17 septembrie 2007 şi se va încheia astăzi.
Potrivit ultimelor raportări, în sistemul de pensii private s-au înscris 3,18 milioane de participanţi până pe 1 ianuarie 2008, care reprezintă 74% din totalul persoanelor eligibile. Persoanele de până în 35 de ani, care nu au aderat din proprie iniţiativă la un fond de pensii administrat privat sau care au semnat mai multe acte individuale de aderare vor fi repartizate aleatoriu, după ultima centralizare a datelor ce va avea loc pe 25 ianuarie.
La sfârşitul lunii aprilie, după definitivarea operaţiunii de repartizare a participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, se va trece la o nouă etapă, cea a colectării primelor contribuţii în sistem.Fiecare angajat va cotiza cu câte 2 la sută din venitul brut, iar suma plătită reprezintă o parte din contribuţiile aduse la sistemul pensiilor de stat. La pensionare, contribuabilii urmează să primească înapoi cel puţin banii depuşi, minus comisioanele de administrare a fondurilor.
Astăzi este ultima zi de aderare la un fond de pensii private obligatorii
Publicat la 17.01.2008, 07:44:37
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
