Atac la Angela Merkel: ''Ea a provocat acest haos''
Publicat la 22.09.2015, 11:17:57
Autorităţile croate nu s-au aşteptat la sosirea unui număr atât de mare de migranţi într-o singură dimineaţă, mai ales după închiderea punctului de frontieră situat în apropierea centrului de primire al refugiaţilor de la Opatovac, unde sunt conduşi migranţii care trec graniţa sârbo-croată.
Potrivit postului de televiziune N1, situaţia în tabără este marcată de tot mai multă nervozitate, întrucât migranţii, obosiţi şi înfriguraţi, stau la coadă pentru a fi înregistraţi şi pentru a primi ajutoare.
Nervozitate pare să se manifeste şi în rândul oficialilor croaţi, care se tem că statele vecine ar putea să-şi închidă complet graniţele pentru imigranţii ilegali. Astfel, Kolinda Grabar-Kitarovic şi-a acuzat propriul guvern că a fost prins pe picior greşit de valul de migranţi, dar şi-a îndreptat criticile şi asupra cancelarului german Angela Merkel, căreia îi reproşează că 'a invitat refugiaţii în Germania', iar 'acum câteva zile, ea (Merkel) a pus piciorul pe frână şi a spus că Germania nu poate primi toţi aceşti imigranţi economici'. Angela Merkel 'a făcut acest lucru fără să-şi dea seama că, într-un trafic atât de congestionat, a provocat haos pe şosea apăsând frâna, iar acest haos trebuie acum soluţionat', a adăugat preşedinta croată.
mai multe, Pe GÂNDUL
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
