Atac la Codul de Procedura Penala. Cum vor sa-i scape cativa senatori PSD pe corupti de catuse
Publicat la 30.03.2015, 09:13:07
Proiectul de lege prevede intai de toate modificarea legii 135/ 2010 privind Codul de Procedura penala si nu a fost depus inca in Parlament.
Modificarile incep cu articolul 202, referitor la "scopul, conditiile generale de aplicare si categoriile masurilor preventive."
Potrivit initiatorilor, arestarea preventiva se dispune in urmatoarele doua forme: arestul la domiciliu sau arestul sever. Acesta din urma, arestestul sever, este un concept nou introdus, care nu exista in vechiul Cod de Procedura Penala.
La art. 208, se introduc doua alineate noi, avand urmatorul cuprins:
"(5) Inculpatul fata de care s-a dispus una din masurile prevazute la art 202 alin (4) lit. a), d) si e), nu este incatusat in nici o imprejurare, cu exceptia celor cercetati pentru infractiuni comise prin acte de violenta, a celor care s-au sustras urmaririi penale, precum si a inculpatilor care s-au opus masurii dispuse.
(6) Masurile luate fata de inculpatul retinut ori arestat, in vederea deplasarii in spatiul public, trebuie sa fie proportionale cu pericolul concret pentru ordinea publica aperciat potrivit art. 223".
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
