Atacatorul din Vegas era MILIONAR în dolari!
Publicat la 03.10.2017, 08:14:11
Jurnaliştii de la CNN au reconstituit condiţiile în care a avut loc atacul: "Aceasta este strada pe care toată lumea o ştie şi pe care sunt toate punctele de atracţie, până aici. Suprafaţa pe care s-a desfăşurat concertul este exact aici şi vreau să vă precizez că scena este aici. Atacatorul era aici, în Mandalay Bay, undeva în această zonă, şi asta înseamnă că el trăgea peste drum, pentru a-i lovi pe oamenii aflaţi la concert. Vă vom oferi o imagine mai bună. Priviţi raza de acţiune despre care vorbim aici. Din locul în care trăgea, gloanţele au parcurs între 300 şi 400 de metri. Nu ştim ce tip de muniţie a folosit, dar nu este neapărat necesar să fi fost una specială, la această distanţă. Aceasta este aproximativ priveliştea pe care atacatorul ar fi avut-o. Priviţi aici, aici era locul concertului, într-o zonă deschisă, cu scena aici, se poate vedea cum oamenii stau de obicei la un concert, într-un fel de grămadă în zona din faţă, şi nu trebuie să fii un puşcaş experimentat pentru a trage o cantitate mare de gloanţe, aşa cum am auzit că s-a tras în această zonă."
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
UE investește 30 de miliarde de euro în fabricile AI ale Europei. România, printre țările implicate

Europa
Ești cetățean european. Cine ți-a luat înghețata? Sau ai mâncat anul trecut mai mult de 7 litri?

Europa
Zeci de mii de morți în Europa din cauza caniculei! Trei țări raportează un bilanț dramatic

Europa
Elveția caută 85.000 de muncitori străini, inclusiv români. Salariile pot ajunge la 6.500 de euro pe lună

Europa
