Călin Popescu Tăriceanu susține că George Maior nu mai poate reprezenta România ca ambasador în SUA, apreciind că „a rămas cu anumite sechele de pe vremea când era director la SRI şi făcea jocurile politice şi nu se poate abţine nici acolo”. „Cred că, în contextul în care ambasadorul României în Statele Unite se implică în jocuri politice pe scena politică americană, luând partea unora în defavoarea altora, face o mare greşeală şi acest lucru este inadmisibil pentru un ambasador. Aşa cum noi avem pretenţia ca ambasadorii străini acreditaţi la Bucureşti să nu intervină în disputele de politică internă, acelaşi lucru trebuie să-l facă şi ambasadorul României la Washington. Probabil că domnul Maior a rămas cu anumite sechele de pe vremea când era director la SRI şi făcea jocurile politice şi nu se poate abţine nici acolo. Din ce ştiu, mâine va fi chemat la Comisia de supraveghere a SRI, unde va trebui să dea o serie de explicaţii pe această problemă”, a declarat, luni, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat sâmbătă, după ședința social democraților, că i s-a cerut premierului ca ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, să pornească procedura de rechemare în țară a ambasadorului României în SUA, George Maior.     Articolul integral pe HOTNEWS.