Luni dimineaţă, la ora 03.00, a intrat în vigoare o atenţionare cod portocaliu de ger, valabilă pentru mai bine de jumătate de ţară, vizând judeţe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Temperaturile maxime, avertizează meteorologii, vor fi frecvent între -12 şi -8 grade, cele minime se vor încadra în general între -22 şi -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzaţia de frig. Această atenţionare expiră pe 1 martie, la ora 10.00.
Tot luni dimineaţa, dar de la ora 07.00, a intrat în vigoare o altă atenţionare cod portocaliu dar de ninsori abundente, temporar viscolite, strat consistent de zăpadă, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman. În aceste judeţe, va ninge abundent şi se va depune strat de zăpadă local de peste 30-40 cm, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45-55 km/h, temporar viscolind ninsoarea. Această atenţionare expiră tot luni, la ora 23.00.





