ATENȚIE! Se pregătește IMPOZITAREA Bisericii și a Armatei
Publicat la 07.12.2018, 14:33:38
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, ia din nou în colimator Biserica. Oficialul doreşte din nou taxarea Bisericii, dar şi a Armatei, iar experţii instituţiei lucrează la un proiect de impozitare a tranzacţiilor efectuate de cele două entităţi, scrie senatorul liberal Florin Cîţu, pe Facebook.
Potrivit lui Cîţu, aceste proiecte ar urma să intre în vigoare anul viitor, dacă situaţia bugetară va fi gravă, iar România va fi în pericol să depăşească deficitul bugetar de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), prevăzut de tratatele europene.
„S-a întors Circul Orlando! După mult timp, m-am întâlnit cu povestitorul care îmi spune ce se mai întâmplă în MFP. Asta o să va placă. Aşa zisul ministru al finanţelor i-a pus pe oameni din finanţe să calculeze veniturile care ar ajunge la buget din impozitarea activelor şi tranzacţiilor bisericii şi a activelor şi tranzacţiilor din armata. A dat dispoziţii clare că în cazul în care întreabă cineva să zică că este propunerea ANAF. Aşa se răzbună el şi pe ANAF. Lucrurile sunt seriose. A cerut o situaţie a impozitării celor două domenii în ţările din UE şi a avut discuţii neoficiale pe acesta tema cu omologii săi din alte ţări UE. S-a ars cu TVA defalcat şi acum vrea să pară transparent. Impozitarea bisericii şi armatei reprezintă din punctul sau de vedere, o soluţie pe care să o folosească în situaţia în care deficitul bugetar pentru 2019 trece peste 3% datorită veniturilor la buget în scădere că urmare a crizei economice din România.
Articolul integral pe CAPITAL
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
