Deunazi, trebuia sa depun un dosar la o autoritate publica, pentru rezolvarea unor chestiuni administrative ale firmei. Simplu in esenta, mecanismul devine complicat “gratie amabilitatii” omului de la ghiseu, functionar platit, de altfel, din bani publici. Desi orarul indica deschiderea ghiseului la ora 9.00, angajatul a catadicsit sa inceapa lucrul la 9.15. Intrebarea “Da, cine e primul?” a fost atat de amabil pusa, incat nici unul dintre cei stransi la coada, cu exceptia mea, nu a avut curaj sa-i atraga atentia ca a intarziat. “N-o suparati, domnule, ca apoi e uracioasa cu noi toti”, pareau a gandi cei mai multi. Cand, in sfarsit, a luat dosarul meu, s-a uitat extrem de atenta pe el, doar-doar va gasi ceva in neregula. Chipul i s-a luminat dintr-odata, cand a descoperit acel ceva. “Nu aveti numarul de inregistrare al oficiului X...”, a spus ea. Rar am vazut in viata satisfactie mai mare pentru ca reusise sa ma invinga. Sa se razbune pentru impertinenta de a-i fi atras atentia ca a “chiulit” 15 minute din cele cateva ore de program. Evident, numarul de registratura trebuia obtinut din capatul celalalt al orasului, asa incat ziua in cauza a fost una complet ratata, pentru ca un alt functionar nu si-a facut treaba cum trebuia. Personal, mi se pare ca ne complicam mult prea mult cu stampilele, spre deosebire de vecinii nostri europeni.
Dincolo de asta insa, mai importanta este atitudinea pe care acesti functionari o au fata de liber-profesionisti, de cei care si-au ales sa-si gestioneze singuri soarta. O fi invidie pentru statutul de libertate al acestor oameni, pentru castigul, posibil superior, al unui patron fata de un angajat? Raspunderea pentru controlul acestor atitudini apartine directorului institutiei. Cati dintre cei cu functii, insa, si-au chemat vreodata subalternii la o sedinta in care sa explice negru pe alb cat de importanti sunt contribuabilii, fie ei persoane fizice sau juridice, pentru salariile acelor angajati? Si sa adauge eventual ca, pentru fiecare client batjocorit, fiecare angajat va plati cu un procent din salariu. Chiar daca, la inceput, sumele de penalizare vor fi mici sau bunul-simt lipseste, s-ar putea sa-l “educe” colegii lui, care vor avea si ei de suferit.
