Profitul net al grupului hotelier francez Accor a crescut la 596 milioane de euro in primul semestru al anului, aproape dublu fata de perioada similara a anului trecut, cand a inregistrat 241 milioane de euro. In ultimele sase luni, Accor a vandut numeroase proprietati in Germania si in Marea Britanie.

Compania a anuntat o evolutie pozitiva a afacerilor in iulie, la inceputul sezonului de vara, si a precizat ca tinteste un castig anual intre 870 si 890 milioane de euro. Reprezentantii Accor au mai spus ca vor rascumpara actiuni in valoare de inca 500 milioane de euro. “Aceasta tinta reflecta increderea grupului in pastrarea nivelului bun al activitatii in al doilea semestru”, a precizat compania intr-o declaratie, citata de Reuters si preluata de NewsIn. Accor a mai precizat ca veniturile grupului pentru fiecare camera disponibila au urcat, in iulie, cu 8,4% in hotelurile din prima si a doua categorie, au crescut cu 7,8% in hotelurile europene ieftine si au coborat cu 0,4% in motelurile americane.

Accor a inregistrat, deja, o crestere cu 8,8% a veniturilor in prima jumatate a anului, pana la peste patru miliarde euro, la care a contribuit ocuparea mai mare a camerelor din hotelurile din prima si a doua categorie, mai ales in Paris. Biroul parizian de turism a anuntat, luni, ca numarul sederilor in hotelurile din capitala franceza a urcat cu 4,8% in primele sase luni ale acestui an, pana la 16,9% milioane, si a prognozat o crestere pana la 35,1 milioane la sfarsitul anului.

Grupul Accor exploateaza in Romania o unitate hoteliera Sofitel si una Novotel, ambele situate in Bucuresti, precum si unitatile hoteliere Ibis.