money.ro
Actualitatemoney.ro

Atractivitatea fondurilor monetare a ridicat industria fondurilor deschise de investiţii cu 23%

Publicat la 11.05.2009, 12:53:02

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Atractivitatea fondurilor monetare a ridicat industria fondurilor deschise de investiţii cu 23%

Activele nete ale fondurilor deschise de investiţii au sporit cu 23% în aprilie, la nivelul de 1,32 miliarde lei (300 milioane euro), în condiţiile în care fondurile monetare au atras în ultima lună 182 milioane lei, un maxim istoric al subscrierilor nete lunare din industrie, potrivit datelor AAF.

Astfel, potrivit statisticilor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), activele fondurilor monetare au sporit în aprilie cu 40%, până la 665 milioane lei, ceea ce reprezintă jumătate din activele întregii industrii a fondurilor deschise de investiţii.

La sfârşitul lunii aprilie, activele fondurilor deschise se ridicau la 1,32 miliarde lei, în creştere cu 23% faţă de nivelul înregistrat în luna precedentă, în condiţiile în care revenirea Bursei a ridicat şi activele fondurilor de acţiuni şi ale celor diversificate.

Sursa:NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite