Vreţi să construiţi o casă sau poate să faceti ceva modificări în locuinţa pe care o deţineţi deja? Succes! Pentru că autorizaţiile de care aveţi nevoie nu sunt deloc puţine şi nici nu le obţineţi de pe o zi pe alta.
Un lucru firesc, spun constructorii, deoarece birocraţia pe care mulţi dintre noi o considerăm exagerată, nu face decât să elimine multe din hibele de execuţie. Totuşi, dacă pe hârtie totul pare perfect, în practică situaţia se mai schimbă. Un ochi vigilent în şantier vă poate scuti de pierderile inutile de timp şi, mai ales, de bani. Bani pe care ne dăm seama că i-am irosit de-abia după ce tencuiala a început să cadă sau, chiar mai rău, casa nu rezistă la un cutremur de magnitudine mai mare.
Cu siguranţă mulţi dintre noi nu ne gândim la calamităţi atunci când începem construcţia unei case sau când dărâmăm un perete din dorinţa de a crea mai mult spaţiu în apartamentele noastre comuniste, mult prea mici şi ponosite. Aici intervine Primăria, care cere aprobări peste aprobări şi poate face o serie de controale şi verificări a calităţii în construcţii.
The Money Channel vă oferă câteva dintre situaţiile în care un cetăţean poate fi pus în cazul în care vrea să pună temelia unei case sau să o modifice pe cea existentă. Ce atribuţii au şi ce documente solicită diferitele servicii din cadrul Primăriei, puteti citi aici.



