money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Au aparut primele nume in echipa lui Obama

Publicat la 21.11.2008, 00:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Au aparut primele nume in echipa lui Obama

 

Barack Obama l-a ales pe fostul lider al democratilor in Congres, Tom Daschle, pentru functia de secretar pentru sanatate si servicii sociale. Daschle (61), fost senator de Dakota de Sud din 1987 pana in 2005, a fost unul dintre primii sustinatori ai lui Obama, incurajandu-l pe acesta sa candideze la Casa Alba, potrivit CNN. Un alt membru al cercului de apropiati ai lui Obama, David Axelrod, a fost numit consilier la Casa Alba, potrivit anuntului facut de echipa de tranzitie a presedintelui ales. Pe de alta parte, prima alegere a lui Obama in ceea ce priveste functia de secretar pentru securitate interna este guvernatoarea democrata a statului Arizona, Janet Napolitano, potrivit CNN, care a citat surse democrate. Tot CNN a anuntat ca miliardara din Chicago, Penny Pritzker, este optiunea lui Obama pentru functia de secretar al comertului. Pritzker, a carei familie a fondat lantul de hoteluri Hyatt, a fost sefa finantelor in echipa de campanie a presedintelui ales.

Presedintele l-a ales pe David Axelrod, unul dintre oamenii sai de incredere, pentru functia de consilier prezidential. Axelrod, care a fost strategul lui Obama in timpul campaniei si consultant politic pentru mai multi politicieni democrati importanti, a avut un rol crucial in castigarea alegerilor de catre Obama. Si Greg Craig, fost consilier al lui Clinton, care l-a aparat pe acesta cand se cerea sa fie destituit, va deveni consilier la Casa Alba. Senatorul de New York, Hillary Clinton, examineaza optiunea de a deveni secretar de stat sau a ramane in Senat, unde ar putea ajuta la promovarea politicilor interne. Obama continua sa formeze echipa de la Casa Alba, de la sediul echipei de tranzitie de la Chicago, unde s-a intalnit miercuri, potrivit NewsIn, cu vicepresedintele ales, Joe Biden, dar si cu alti politicieni. El a adunat cativa membri din fosta administratie a lui Clinton, inclusiv pe Daniel Tarullo, Susan Rice si James Steinberg, pentru a-l sfatui in chestiuni de politica. Tarullo, expert in chestiuni de economie internationala si profesor la Georgetown University, a fost numit pentru a conduce grupul de lucru economic.

Obama a anuntat oficial, dupa castigarea alegerilor, ca Rahm Emanuel va deveni seful administratiei sale, acesta fiind un expert in mecanismele puterii de la Washington si unul dintre cei mai ferventi democrati. Obama va numi pentru prima data un afro-american in functia de ministru al Justitiei, pe Eric Holder, in varsta de 57 de ani, un fost membru al administratiei Clinton, care va prelua, potrivit AFP, un departament marcat de scandalurile anilor Bush.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite