Normele referitoare la autorizarea funcţionarii unităţilor emitente de tichete de vacanţă au fost aprobate şi publicate săptămâna trecută în Monitorul Oficial, iar autorizarea societăţilor emitente ar putea avea loc în data de 10 aprilie.
Potrivit criteriilor de autorizare a unităţilor emitente de tichete de vacanţă, acestea nu vor primi aviz de funcţionare în situaţia în care înregistrează obligaţii restante la bugetul general consolidat.
De asemenea, actul mai prevede ca societăţile emitente să aibă la data solicitării autorizaţiei de funcţionare un capital social subscris echivalentul în lei a cel puţin un milion de euro.
O altă condiţie impusă viitorilor emitenţi de tichete este ca unitatea să reprezinte mijloacele tehnice necesare şi personalul specializat să permită urmărirea informatizată a fiecărui tichet de vacanţă pe tot circuitul său (execuţie, păstrare, eliberare şi utilizare), astfel încât să se poată evita sustragerea şi utilizarea frauduloasă a acestora.





