Autostrada A8 avansează decisiv după ce Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a semnat, miercuri, contractele pentru proiectarea și execuția a încă 47 de kilometri din tronsonul Târgu Mureș – Iași – Ungheni. Este vorba despre două secțiuni montane esențiale, Sărățeni – Joseni și Joseni – Ditrău, în valoare totală de aproape 6 miliarde de lei, care completează portofoliul de lucrări contractate pentru întreaga zonă montană a Autostrăzii Unirii.
Autostrada A8 – cele două tronsoane montane contractate
Primul tronson, Sărățeni – Joseni (32,4 km), a fost atribuit constructorului UMB și are o valoare de aproximativ 5 miliarde de lei. Acesta traversează județele Mureș și Harghita și include 39 de poduri și pasaje, trei tuneluri unidirecționale, patru polate și două ecoducte destinate permeabilității faunei sălbatice. Aproximativ jumătate din lungimea tronsonului, adică 16 kilometri, este reprezentată de tuneluri și pasaje, ceea ce îl transformă într-unul dintre cele mai complexe loturi ale autostrăzii. Cel mai lung pasaj va măsura 1.736 de metri, iar cel mai înalt viaduct va atinge 45 de metri.
Al doilea tronson, Joseni – Ditrău (14,4 km), a fost adjudecat de compania Danlin XXL și are o valoare de 820 milioane lei. Acesta conține 21 de pasaje și viaducte, inclusiv trei ecoducte, precum și un nod rutier la Ditrău. Pentru ambele loturi, CNIR a prevăzut descărcări provizorii, astfel încât fiecare tronson să poată funcționa independent până la finalizarea completă a segmentelor învecinate.
Directorul CNIR, Gabriel Budescu, a subliniat importanța acestui moment, declarând că „Sunt ultimele două contracte ale secțiunii montane de pe Autostrada A8, contracte importante, care vin să întregească portofoliul Companiei. În doar un an de la lansare iată că am reușit să avem contracte semnate cu o valoare de 18 miliarde lei pe toate cele patru loturi de la Sărățeni la Pipirig.”
Supervizarea celui mai dificil lot din A8
Tot miercuri a fost semnat și contractul pentru supervizarea lucrărilor pe Lotul 2A Ditrău – Grințieș, cel mai lung și unul dintre cele mai complexe segmente ale întregii autostrăzi. Contractul, în valoare de 49 milioane lei, este finanțat din fonduri europene nerambursabile și vizează monitorizarea atât a proiectării, cât și a execuției.
Finalizarea acestor contracte reprezintă un pas major pentru realizarea Autostrăzii Unirii, o infrastructură rutieră strategică ce va lega Transilvania de Moldova și Republica Moldova prin punctul de frontieră Ungheni.


