money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Au început lucrările de conservare la DNl 66A, Câmpu lui Neag–Herculane

Publicat la 12.07.2007, 14:32:49

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Au început lucrările de conservare la DNl 66A, Câmpu lui Neag–Herculane
Societatea care se ocupă cu modernizarea DN 66 A Câmpu lui Neag – Herculane a demarat lucrările de conservare la tronsonul II, segment rămas nefinalizat după ce Garda de Mediu a dispus sistarea lucrărilor.

Astfel, pe o porţiune de 10 kilometri va fi turnat beton în locurile unde sunt armături descoperite, iar fundaţiile şi săpăturile neacoperite executate deja vor fi umplute pentru protejarea lucrării, în eventualitatea că se vor obţine avizele necesare iar drumul va fi finalizat.

Gheorghe Buciuman, şeful de şantier de la DN 66A, a declarat că, în data de 4 iulie, la Câmpu lui Neag a fost o comisie, formată din reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, ai Apelor Române, ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, ai beneficiarului şi ai constructorului, care a realizat o notă de constatare, cu lucrările care pot fi executate.

"În data de 10 iulie am primit de la beneficiar ordin de executare a lucrărilor de conservare, până când se va rezolva problema avizelor", a declarat Buciuman.

Lucrările de modernizare a DN 66 A Câmpu lui Neag – Herculane au fost sistate în 7 iunie, în urma unei note a Gărzii Naţionale de Mediu, care a constatat că executantul proiectului şi beneficiarul lucrării nu deţin avizele de mediu.

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat, luni, 9 iulie, Parchetul General cu privire la sistarea operaţiunilor de construcţie efectuate pe drumul naţional 66 A Uricani-Câmpul lui Neag-Herculane.

Şeful statului consideră că oprirea lucrărilor este de neînţeles, poate cauza pierderi financiar-bugetare grave, poate împiedica şi dezvoltarea zonei şi face imposibilă valorificarea acestei oportunităţi de dezvoltare de către locuitorii Văii Jiului, în ciuda faptului că până în prezent au fost investiţi peste 1.000 miliarde de lei vechi.

"De asemenea, sistarea lucrărilor la stadiul actual poate prezenta un pericol major de accidente pentru oameni, precum şi pentru animalele din rezervaţia Retezat şi are consecinţe negative asupra mediului", se mai afirmă în plângerea penală a lui Traian Băsescu. În aceasta, preşedintele solicită Parchetului să stabilească „dacă raţiunea pentru care lucrările respective au fost sistate şi dacă modul de gestionare a acestei operaţiuni, respectiv prevederea sau nu a unor lucrari de conservare, nu intră sub incidenţa legii penale".

Garda de Mediu Hunedoara a dispus, în data de 8 iunie, sistarea lucrărilor la DN 66, Petroşani-Băile Herculane, în urma unui control realizat în data de 7 iunie, din care a rezultat lipsa autorizaţiei de mediu pentru lucrările efectuate în raza Parcului Naţional Retezat. Lucrarea a fost verificată şi pe parcursul anului 2006 de Garda de Mediu Hunedoara, fiind aplicate două sancţiuni în valoare de 600.000 lei fiecare. Amenzile au fost aplicate Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Timişoara, pentru lipsa acordului de mediu pentru investiţia DN 66, şi societăţii CCCF - Filiala Timişoara, pentru lipsa autorizaţiei de mediu organizare de şantier.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite