money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Au mai rămas patru zile până la alegerile din Statele Unite

Publicat la 31.10.2008, 08:23:48

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Au mai rămas patru zile până la alegerile din Statele Unite
Urmărește money.ro pe Google News

Cursa electorală a intrat pe ultima sută de metri, iar cei doi candidaţi susţin discurs după discurs în încercarea de a-i atrage în principal pe alegătorii indecişi. John McCain l-a adus în prim-plan pe deja celebrul Joe Instalatorul, devenit peste noapte vedeta campaniei electorale din Statele Unite.

Candidatul democrat Barack Obama şi-a focalizat ultima parte a campaniei pe statele tradiţional republicane. Obama a fost ieri în Virginia, stat în care alegătorii nu au mai optat pentru un democrat de la alegerile din 1964.

Ultimele sondaje îl creditează pe Obama drept căştigător al scrutinului din 4 noiembrie, cu avans de 10 procente.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite