Auchan a finalizat, joi, achiziţia celor 20 de hipermarketuri Real în România, convergenţa celor două companii urmând să fie realizată în mai puţin de un an.

Conform unui comunicat al companiei, tranzacţia a fost finalizată în urma acordului semnat în 30 noiembrie 2012 între Grupul Auchan şi Metro Group şi a validării primite din partea autorităţii române de concurenţă, la sfârşitul lunii iulie.

 

"Este un moment de mare semnificaţie în viaţa şi istoria Auchan România. Convergenţa celor două companii este o oportunitate extraordinară, care ne va permite să ne consolidăm şi să creăm valoare pentru toţi: pentru clienţi, prin susţinerea puterii lor de cumpărare, pentru angajaţi, prin crearea de locuri de muncă şi dezvoltare profesională, pentru furnizori şi pentru producătorii români, printr-o prezenţă largă de distribuţie pe întreg teritoriul ţării, dar şi pentru comunitate, în calitate de companie responsabilă", a declarat directorul general Auchan România, Patrick Espasa.

 

Potrivit acestuia, realizarea convergenţei celor 20 de magazine şi trecerea sub marca şi comerţul Auchan se doreşte a avea loc în mai puţin de un an.

 

"Priorităţile noastre, în aceasta perioadă, sunt integrarea celor 5.000 de noi colaboratori, oferind fiecăruia şansa la reuşită, cucerirea şi fidelizarea de noi clienţi, propunându-le un comerţ bazat pe discountul generalizat, cu o gamă vastă şi pertinentă de produse de calitate, ieftine şi la cele mai mici preţuri şi construirea unei companii lider şi responsabile', a adăugat Espasa.

 

Grupul Auchan a semnat, în 30 noiembrie 2012, achiziţia hipermarketurilor Real din Europa de Est de la Metro Grup. Achiziţia a vizat 91 de hipermarketuri în Polonia, Rusia, România şi Ucraina, precum şi 13 galerii comerciale în Rusia şi România.

 

Reţeaua Auchan România va ajunge la 31 de magazine deschise şi alte două în construcţie, o suprafaţă netă de vânzare de 252.000 metri pătraţi, peste 10.000 de angajaţi, trei platforme logistice, 70 de milioane de clienţi anual şi o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe.

 

Compania devine, astfel, unul din primii cinci cei mai mari angajatori privaţi din România şi a doua reţea de comerţ, ca suprafaţă totală de vânzare la nivel naţional.

 

Al 10-lea grup de distribuţie din lume, Grupul Auchan este prezent în 13 ţări şi are 287.000 de colaboratori. Este organizat pe cinci mari divizii: hipermarketuri (709 magazine), supermarketuri (786 de magazine), divizia imobiliară (342 de centre comerciale Immochan), banca (Oney Banca Accord) şi e-commerce, cărora li se adaugă alte activităţi şi direcţii de creştere.

 

În 2012, Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 60,2 miliarde euro cu taxe şi a servit 2,2 miliarde de clienţi.