Preţul mediu al benzinei de pe piaţa americană a crescut constant de la începutul lui 2008, iar luni a atins un nou record, de 0,86 dolari/litru, ceea ce impune şi mai multe presiuni asupra economiei Statelor Unite, afectată de problemele de pe piaţa imobiliară şi de temerile de recesiune.
Un parlamentar de Massachusetts, Ed Markey - care critică de mult timp industria petrolieră şi este preşedinte al Comisiei pentru independenţă energetică şi încălzire globală - a cerut aceasta audiere. Markey susţine legislaţia prin care s-ar suspenda facilităţi fiscale de aproape 18 miliarde dolari pentru primele cinci firme petroliere americane, cărora le propune soluţii ecologiste, cum ar fi energia eoliană sau cea solară. Proiectul de lege a trecut de două ori prin Camera Reprezentanţilor, dar s-a blocat în Senat.
Şefii firmelor Exxon Mobil, Chevron, ConocoPhilips, BP şi Roxyal Dutch Shell au spus că preţurile au crescut din cauza unor factori pe care nu îi pot controla, mai ales scumpirea ţiţeiului până la un nivel de cinci ori mai mare decât cel din 2002, de 111,80 dolari/baril de luna trecută.
Vicepreşedintele Exxon Mobil, Stephen Simon, a estimat că apelarea la măsuri punitive împotriva companiilor petroliere americane nu ar face decât să restrângă şi mai mult oferta.
Audieri în Congresul SUA privind preţul carburanţilor
Publicat la 02.04.2008, 09:23:54
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
