Nu este vorba numai despre preturile prohibitive ale serviciilor firmelor din grupul Big Four sau ale celor din esalonul imediat urmator. Nu este pe deplin satisfacatoare nici explicatia unor companii care arata ca valoarea serviciilor firmelor de audit cu brand, morga si staif nu corespunde intocmai cu nivelul tarifelor. Este drept ca este frustrant faptul ca “brandul” iti trimite juniori care vor fi fiind MBA cu potential, dar care sunt departe de a sesiza precis realitatile companiei respective. Doar nu platesti numai stampila, brandul. Si este de cercetat in ce masura rapoartele celor trimisi la fata locului sunt agregate veridic in mecanismul de certificare care ar trebui sa sprijine brandul. Dincolo de aceste nemultumiri, managerii companiilor listate la bursa trateaza pragmatic problema, in termeni de costuri de oportunitate. De ce ar merita sa platesc un brand mondial pentru auditul profiturilor mele? Oricum, brandul auditorului nu-mi aduce neaparat investitori si nici macar nu-mi creste pretul la bursa. Daca am neaparata nevoie, daca actionarii mei principali vor dori sa-si vanda pachetele cuiva cu pretentii ori daca firma mea va fi tinta unei posibile preluari avantajoase, atunci voi comanda un audit cu staif. Dar, pana atunci, de ce sa dau banii? Nu este mai bine sa nu-mi scotoceasca prin registre ochi neprietenosi si sa pot face si raporta profituri cat mai salbatice cu putinta?
Are limite si ideea ca investitorii sofisticati, straini de portofoliu, nu s-ar uita la actiunile companiilor neauditate de firme de profil cu renume international. S-a vazut cum au fugit strainii dupa promisiunile de crestere rapida ale unor companii de pe piata Rasdaq a BVB, fara sa mai cerceteze calitatea auditului. Si au cumparat, pentru ca asa se face profit intr-o emergenta salbatica. Probabil, vom avea numai audituri cu staif, ca in Occident, numai cand economia va incepe sa-si epuizeze atuurile emergentei, ca Occidentul. Atunci, cine stie cand, vor cauta si romanii investitiile in alte piete emergente.
