Cotaţia aurului a stagnat miercuri în partea a doua a şedinţei de tranzacţionare, dar este vulnerabilă din cauza întăririi dolarului şi a presiunilor reînnoite generate de pieţele internaţionale, ca urmare a efectelor crizei din piaţa creditelor ipotecare americane, potrivit Reuters.
Cotaţia spot a aurului a fost de 669,40/670,00 dolari/uncie, după ce a înregistrat un minim de 662 dolari/uncie, în apropiere de cotaţia de 668,30/668,90 dolari/uncie, înregistrată la închiderea şedinţei de tranzacţionare de marţi de la New York. Cotaţia metalului galben a scăzut cu aproape 4% faţă de maximul din ultimele 11 săptămâni, atins la data de 24 iulie.
"Aurul poate fi influenţat negativ de întărirea dolarului, în contextul în care moneda verde câştigă de pe urma fluxurilor de capital care caută protecţie", a spus un analist pentru piaţa metalelor preţioase de la BNP Paribas, David Thurtell, citat de Reuters.
"Băncile centrale ar putea vinde în următoarele luni, iar cererea fizică este de asemenea scăzută", a mai spus Thurtell şi a adăugat că orice scădere a cotaţiei aurului către valoarea de 661,73 dolari/uncie ar putea genera mai multă vânzare.
Dolarul s-a apreciat faţă de euro, în contextul în care investitorii şi-au redus expunerea la tranzacţiile speculative, ca urmare a persistenţei îngrijorării din cauza pieţelor de credit. Cotaţia dolarului a reacţionat slab la raportul guvernamental american pentru inflaţia din iulie.
Un dolar mai tare ieftineşte aurul pentru posesorii altor monede şi scade adesea cererea de lingouri.
Aurul a fost văzut în mod tradiţional ca un factor de protecţie împotriva nesiguranţei economice şi politice. În timpul ultimelor luni, aurul s-a comportat însă la fel ca şi alte active financiare, din cauza creşterii rolului mărfurilor în portofoliile diversificate.
Sursa: Reuters



