Potrivit Consiliului Mondial al Aurului, elveţienii şi germanii stochează lingouri la un nivel fără precedent. În Europa, cererea a urcat la 113,7 tone în ultimul trimestru din 2008, faţă de doar 9 tone în aceeaşi perioadă din 2007. Iar creşteri semnificative înregistrează şi China, Japonia, Tailanda, Egipt şi Arabia Saudită.

Compania elveţiană Argor-Heraeus, specializată în producţia de lingouri, şi-a majorat producţia şi toarnă zi şi noapte, dar tot a trebuit să prelungească termenul de livrare de la 10 zile la două luni. Iar în regiunea în care funcţionează mai există trei fabrici asemănătoare.

Cea mai mare parte a producţiei ajunge în Germania, Austria şi Elveţia, ceea ce nu se întâmpla în urmă cu câţiva ani, când aurul nu era la modă în Europa. Acum în atelierele companiei, muncitorii pregătesc lingouri de 5 grame pentru banca germană Commerzbank şi de 100 de grame pentru elveţienii de la UBS. Minilingourile sunt foarte căutate pentru că sunt mai accesibile - circa 3.100 de dolari costă unul de 100 de grame, la preţul actual.

Potrivit Consiliului Mondial al Aurului, investitorii elveţieni şi germani stochează lingouri la un nivel fără precedent. Din cele aproape 114 tone cerute în Europa în ultimul trimestru din anul trecut 40 au mers în Germania, iar 42,3 tone în Elveţia. Datele Consiliului Mondial al Aurului arată că stocurile de lingouri de aur din lume, cu excepţia ţărilor industrializate, au crescut cu 318% în trimestrul 4 din 2008, faţă de aceeaşi perioadă din 2007. Analiştii estimează că piaţa e dominată în prezent de investitori şi nu de speculatori, o schimbare de tendinţă care reflectă extrema prudenţă din piaţă.

Spectrul falimentului băncilor îi împinge pe oameni să îşi schimbe banii în aur sau să găsească altă modalitate de a-i păstra. Analiştii spun că această tendinţă ar putea duce la creşteri pentru al 9-lea an consecutiv pe piaţa aurului până la un preţ de 1.100 de dolari pe uncie, faţă de circa 900 de dolari în prezent.