Aurul a înregistrat o creștere a cererii mondiale cu 3% în ritm anual în trimestrul al treilea, ajungând la 1.313 tone, cea mai mare cifră trimestrială înregistrată vreodată, după explozia cererii de aur pentru investiții, a anunțat, joi, Consiliul Mondial al Aurului (WGC), transmite Bloomberg.
Aurul continuă să fie refugiu sigur pentru investitori
De la începutul anului și până în prezent, prețul spot al aurului a crescut cu 50%, iar în data de 20 octombrie a fost atins un maxim istoric de 4.381 dolari pentru o uncie, pe fondul cererii de valori de refugiu, în contextul tensiunilor geopolitice, incertitudinilor tarifare din SUA și, mai recent, al unui val de frică de a rata ocazia de cumpărare, „FOMO”.
„Perspectivele pentru aur rămân optimiste, deoarece continua slăbiciune a dolarului american, așteptările privind reducerea dobânzilor și amenințarea stagflației ar putea impulsiona și mai mult cererea de aur pentru investiții. Studiile noastre arată că piața nu este încă saturată”, a declarat Louise Street, analist șef la Consiliul Mondial al Aurului.
Cererea de lingouri și monede de aur a crescut cu 17% în trimestrul al treilea, impulsionată de India și China, în timp ce intrările de aur în fondurile tranzacționate la bursă (ETF) au urcat cu 134%, a precizat WGC. Împreună, aceste categorii au compensat scăderea producției de bijuterii din aur, cea mai importantă categorie a cererii fizice. Pe acest segment, cererea de aur a scăzut cu 23%, până la 419,2 tone, deoarece prețurile ridicate au afectat achizițiile de bijuterii din aur ale cumpărătorilor din întreaga lume.




