Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în scădere cu 2,2%, iar indicele MSCI Asia Pacific al burselor asiatice din afara Japoniei a pierdut 1,7%.
Preţul aurului a depăşit 1.920 dolari pe uncie, stabilind un nou record istoric, iar randamentul obligaţiunilor guvernamentale japoneze cu maturitatea la zece ani, considerate active sigure pe timp de criză, a coborât sub 1%.
Moneda euro a coborât la minimul ultimelor şapte săptămâni faţă de dolar, la un curs de 1,4055 dolari/euro.
Preţurile tranzacţiilor futures cu acţiuni europene sunt în scădere cu 1,3% şi anunţă un debut negativ pe cele trei mari pieţe de la Londra, Frankfurt şi Paris.
Indicii futures pe bursa de la New York arată scăderi de 2,7%, anunţând o şedinţă de pierderi masive pe Wall Street.
Bursa de la New York a fost închisă luni cu ocazia unei sărbători legale, în timp ce marile pieţe din Europa şi Asia au scăzut puternic.
Bursele europene au căzut cu 4% luni, iar acţiunile bancare au ajuns la cele mai reduse niveluri din ultimii doi ani.
Sentimentul negativ din piaţă este alimentat şi de posibilitatea intrării Statelor Unite într-o nouă rundă de recesiune, ipoteză susţinută de un val de date economice slabe, cel mai recent fiind raportul publicat vineri privind numărul angajărilor din august, care a indicat că angajatorii americani nu au creat locuri de muncă luna trecută.
Ministrul Finanţelor din Singapore a declarat marţi într-o conferinţă că economia globală are şanse mari să intre în recesiune, posibilitatea evitării acestui scenariu fiind acum mai redusă, iar economiile din Statele Unite şi Europa sunt în stagnare.
Aurul, la un nou maxim istoric
Publicat la 06.09.2011, 07:15:30
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
