”Aurul lui Dragnea” de la Londra a fost blocat la Cotroceni
Publicat la 20.11.2019, 12:35:41
Președintele Klaus Iohannis a trimis spre reexaminarea legea lui Dragnea privind repatrierea aurului Băncii Naționale a României. Proiectul de lege care prevedea ca Banca Naţională a României să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate a fost adoptată de Camera Deputaților în 24 aprilie.
Legea a fost atacată de PNL la Curtea Constituțională, care a stabilit însă că dispozițiile sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Președintele Klaus Iohannis a decis însă să nu promulge legea inițiată de Liviu Dragnea și de Șerban Nicolae și să o trimită spre reexaminare Parlamentului, apreciind că „este de natură să afecteze atribuțiile legale ale BNR și să creeze premisele îndepărtării de la compatibilizarea legislației BNR cu tratatele europene, cu Statutul Sistemului European de Bănci Centrale (SEBC) și cu cel al Băncii Centrale Europene (BCE) și să genereze dificultăți în aplicare”.
În prezent, România are rezerve de aur, care fac parte din rezervele internaţionale, de aproape 103,7 tone, respectiv 103.697 de kilograme şi 790 grame de aur fin, reprezentând 9-10% din rezervele internaţionale ale ţării.
Cantitatea de aur din rezervă este aproximativ aceeași din 2007 până în prezent, dar valoarea ei a crescut de la 1,6 miliarde de euro în 2007 la 3,7 miliarde euro în decembrie 2018. Circa 60%, peste 61,2 tone, este depozitat la Banca Angliei, dar se află în custodia BNR, astfel că Banca Angliei nu poate efectua niciun fel de operaţiuni care vizează aurul României.
Articolul integral pe HOTNEWS
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
Traian Băsescu propune ieșirea din criza politică: premier independent, miniștri susținuți de partide

Politic
