Aurul s-a ieftinit pe pieţele europene, ca urmare a aprecierii uşoare a dolarului
Publicat la 27.09.2007, 07:41:48
Aprecierea uşoară a dolarului a redus atractivitatea metalului galben pentru investitorii posesori de alte valute decât dolari americani.
Analiştii spun însă că aurul are încă o poziţie bună ca să poată atrage alţi investitori în contextul în care îngrijorarea legată de pieţele de credit persistă pe pieţe, accentuând caracterul de factor de siguranţă al aurului.
"Au existat mai multe solicitări pentru atingerea unor preţuri mai mari şi sunt întrunite toate elementele pentru o tendinţă susţinută pe termen scurt", a declarat un analist de la compania MKS Finance, Frederic Panizzutti.
Cotaţia spot a aurului a urcat până la 736,70 dolari/uncie, în apropiere de cotaţia maximă a ultimilor 28 de ani, de 739 dolari/uncie, înainte de a coborî până la nivelul de 727,10/727,60 dolari/uncie, în scădere faţă de cotaţia de 730,40/731,20 dolari/uncie atinsă la închiderea şedinţei de tranzacţionare de marţi de la New York.
Dolarul a revenit miercuri de la cotaţia minimă record atinsă faţă de euro, în ciuda scăderii peste aşteptări în august a comenzilor pentru bunuri de folosinţă îndelungată, deoarece cumpărătorii au profitat de ratele de schimb joase ale monedei americane.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
