În schimb, cotaţia aurului şi argintului s-a prăbuşit la minimul ultimilor patru ani în urma deciziei băncii centrale americane de a încheia relaxarea monetară.
„Cererea pentru metale industriale dinspre China este slabă, economia fiind în încetinire evidentă. Cuprul este victima principală, în timp ce aluminiul beneficiază de cererea mai ridicată a Japoniei, dar şi de constrângeri ale producţiei“, a spus Claudiu Cazacu, analist-şef la XTB România.
Economia chineză a crescut cu 7,3% în trimestrul al treilea, cel mai lent avans din ultimii cinci ani, iar activitatea industrială aproape a stagnat, potrivit Bloomberg. China este cel mai mare consumator de cupru, acoperind circa 40% din cererea mondială, astfel că preţul metalelor este influenţat în mare măsură de cât de bine merg afacerile fabricilor chinezeşti.
Preţul cuprului pe Bursa Metalelor din Londra (LME) a scăzut cu 5,5% între octombrie 2013 şi octombrie 2014, ajungând la nivelul de 6.800 dolari pe tonă. Evoluţia a influenţat însă pozitiv rezultatele producătorilor de cabluri listaţi la bursa din Bucureşti - Romcab Târgu-Mureş (simbol bursier MCAB) şi Iproeb Bistriţa (IPRU). Cele două companii au raportat profituri de peste trei ori mai mari în primul semestru, în parte datorită materiei prime mai ieftine.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.