Australia va acorda, în plus, 4 miliarde dolari australieni (2,6 miliarde dolari) pentru titlurile garantate ipotecar ca să menţină lichiditatea creditorilor non-bancari, a mai spus Rudd, adăugând că măsurile fac parte dintr-un plan internaţional de combatere a crizei.
El a adăugat că guvernul australian menţine contactul cu alte state, inclusiv cu cele din G20, iar acţiunea coordonată este crucială. Un purtător de cuvânt a declarat ulterior că decizia Australiei este coordonată cu cea a Noii Zeelande, cu toate că ţara vecină nu a dat încă semne că va lua o decizie asemănătoare.
"Măsurile anunţate astăzi (duminică n.r.) fac parte dintr-o serie de măsuri internaţionale destinate deblocării arterelor sistemului financiar mondial", a mai spus Rudd.
Premierul susţine că toate băncile autraliene sunt capitalizate suficient şi sunt bine reglementate, iar măsurile au ca scop ajutarea băncilor australiene să ţină pasul cu alte bănci de pe piaţa internaţională.
"Nu vreau ca vreuna dintre băncile de primă clasă ale Australiei să fie discriminată în faţa alteia, străine, care are de altfel un bilanţ prost, dar care este însă ridicată prin garanţiile unui guvern străin", a declarat Rudd.
În urma planului, toate depozitele băncilor australiene, societăţile de credit ipotecar şi cooperativele de credit ar fi garantate de către guvernul australian în următorii trei ani. Guvernul va garanta, de asemenea, finanţările la termen pentru băncile locale până la finalul crizei financiare.
"Măsurile pe care le-am anunţat sunt fondate pe sfaturile primite din parte instituţiilor de reglementare a economiei din Australia. Ne aflăm într-o criză economică ce echivalează cu una de securitate naţională, iar provocările sunt imense", a concluzionat Rudd.
Sursa: NewsIn
Australia va garanta integral toate depozitele bancare timp de 3 ani, ca să combată criza financiară
Publicat la 12.10.2008, 12:34:29
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
