money.ro
Piețe financiareMihai Barsan

Austria, Bulgaria, Croaţia şi Ungaria au semnat un acord privind securitatea rutieră

Publicat la 12.10.2012, 11:39:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Austria, Bulgaria, Croaţia şi Ungaria au semnat un acord privind securitatea rutieră

Textul a fost încheiat între miniştrii de interne din cele patru ţări, în cadrul unei conferinţe de două zile la Matrahaza (la 95 de km nord-est de Budapesta), care se desfăşoară în cadrul 'Forumului Salzbourg' şi care se încheie vineri.

 

"Începând de anul viitor, autorităţile locale se vor ocupa de plata amenzilor de către şoferii austrieci, bulgari, croaţi şi ungari", a precizat ministrul ungar de interne Sandor Pinter, după semnarea acordului.

 

"Obiectivul Uniunii Europene este zero morţi pe şosele până în 2050, iar acordul semnat astăzi face posibil schimbul de informaţii privind amenzile şi plăţile lor", a adăugat el.

 

Ministrul a dat exemplul unui ungur sancţionat pentru exces de viteză în Austria, care va fi nevoit să-şi plătească amenda în Austria. Acest principiu va fi valabil pentru orice amendă mai mare de 50 de euro.

 

Conferinţa, la care au mai participat premierul sârb Ivica Dacic şi comisarul european pentru afaceri interne Cecilia Malmstrom, este centrată pe chestiunea imigraţiei clandestine.

 

"Statele pot lupta împotriva criminalităţii, corupţiei, imigraţiei clandestine şi traficului ilegal numai dacă acţionează împreună", a spus Ivica Dacic, precizând că este în pregătire o reuniune între Budapesta, Viena şi Belgrad.

 

În cadrul unei reuniuni bilaterale, Ungaria şi Croaţia au semnat un acord privind crearea unui nou centru de coordonare fluvială împotriva criminalităţii, care va avea sediul la Mohacs (sudul Ungariei, în apropierea frontierei cu Serbia şi Croaţia).

 

Centrul va fi un punct de control ungaro-croat comun, la care Budapesta şi Zagreb aşteaptă o viitoare aderare a Serbiei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite