"Ne considerăm a fi un investitor pe termen lung, care acţionează în spiritul parteneriatului. Detaliile acestui nou parteneriat vor fi stabilite împreună cu managementul Bursei de Valori Praga, în următoarele luni", a declarat Michal Buhl, directorul general al Bursei de Valori din Viena.
Bursa din Praga este una dintre cele mai mari burse din Europa Centrală şi de Est, iar la sfârşitul lunii septembrie, pe acestă piaţa de capital erau listate 29 de companii, a căror capitalizare bursieră se ridica la aproximativ 40 de miliarde euro. Valoarea medie a tranzacţiilor lunare derulate din ianuarie 2008 până în prezent, pe conturi unice, este de 2,77 miliarde euro.
În urma preluării pachetului majoritar de acţiuni, Bursa din Viena devine acţionarul majoritar a trei dintre bursele de valori din Europa Centrală şi de Est. Astfel, operatorul bursei vieneze deţine, împreună cu Oesterreichische Kontrollbank, o participaţie de 68,8% la Bursa de Valori din Budapesta, iar în iunie, Bursa din Viena a achiziţionat pachetul majoritar de 81,01% la Bursa de Valori Ljubliana, se arată în comunicatul operatorului bursier.
Bursa de Valori din Viena colaborează strâns şi cu alte burse de valori din regiune, în principal cu bursele de la Bucureşti, Sarajevo şi Banja Luka.





