Producătorul austriac de prefabricate SW Umwelttechnik are în vedere investiţii de circa 44 milioane de euro în România, dintre care 14 milioane pentru construirea de fabrici şi 30 de milioane pentru dezvoltarea activităţii, au anunţat joi reprezentanţii companiei.
"Am încheiat lucrările pentru construirea fabricii de la Orţişoara, judeţul Timiş, în care am investit trei milioane de euro, până în 2008 vom investi şapte milioane în ridicarea unei fabrici în Izvoru în judeţul Giurgiu şi avem în vedere construirea unei fabrici lângă Târgu Mureş cu o investiţie de patru milioane de euro", a arătat Bernd Wolschner, membru în consiliul de administraţie al companiei într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti.Fabrica de la Orţişoara a început deja producţia de cămine de vizitare, tuburi pentru canalizare armate şi nearmate, iar începând cu 2009, aceasta va fi extinsă cu noi hale unde vor fi fabricate elemente structurale şi pentru infrastructură. La Izvoru, primele hale vor începe să producă în a doua jumătate a anului viitor.
Compania produce staţii de epurare, reţele de apă potabilă, reţele pentru instalaţii cu biogaz, alte produse pentru canalizare, transportul apei, prefabricate pentru poduri, parapeţi, stâlpi, elemente pentru hale industriale. SW Umwelttechnik are în prezent o cifră de afaceri de 90 de milioane de euro şi intenţionează să realizeze o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro în România în următorii cinci ani.



