Noile reglementări vor fi disponibile în mai puţin de o săptămână pe site-ul Ministerului Pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. Secretarul de stat Lucia Morariu a declarat la Forumul de bune practici în turism că procedura de autoclasificare a fost mult simplificată.
Pentru procedura de autoclasificare a structurilor de primire din turism este nevoie de o declaraţie pe propria răspundere a agentului economic care a stabilit numărul de stele al hotelului sau pensiunii şi de copii după autorizaţiile de mediu şi sanitar-veterinare.
Recomandarea din partea unei organizaţii din domeniu este de asemenea importantă. Ultima cerinţă este fişa privind criteriile de clasificare obligatorii şi minime. Pentru a avea o bază de date actualizată a hotelurilor şi pensiunilor, procedeul de autoclasificare trebuie repetat anual şi nu la trei ani cum este în prezent.
Va fi introdusă noţiunea de pensiune agroturistică şi cea de pensiune turistică. Pensiune agroturistică este considerată doar cea de la ţară, care are în alcătuire o fermă şi un număr limitat de camere, iar restul sunt considerate turistice.
Conform noii proceduri de autoclasificare, autorizaţia de funcţionare va fi eliberată în 60 de zile pentru unităţile de o stea şi doua, şi în 30 de zile pentru cele de trei şi patru stele cu o verificare prealabilă a acestora. Cât priveşte taxele percepute acestea vor fi de două tipuri: de emitere, vizare(după un an) sau de preschimbare dacă este cazul şi de consultanţă.
Autoclasificarea unităţilor turistice se va face anual
Publicat la 18.10.2007, 07:19:13
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
